Home » Natură » Test de cultură generală. Sunt liliecii cu adevărat orbi?

Test de cultură generală. Sunt liliecii cu adevărat orbi?

Publicat: 12.04.2024

Liliecii au obiceiuri pe care oamenii le găsesc incredibil de ciudate, cum ar fi să sugă ocazional sânge, să doarmă cu capul în jos și să stea treji toată noaptea. Dar sunt liliecii cu adevărat orbi?

Îi caracterizăm pe lilieci ca fiind supranaturali, asociindu-i cu vampirii și chiar cu supereroii. Cu talentul lor pentru ecolocație, nu este de mirare.

Liliecii sunt, probabil, cel mai bine cunoscuți pentru această abilitate de a „vedea” cu urechile, alături de presupusa lor orbire, care (duă cum se spune) face ca ecolocația să fie necesară pentru găsirea și hrănirea cu fructe, insecte și alte animale mici.

Sunt liliecii cu adevărat orbi?

Dar ce părere ați avea dacă adevărul fundamental pe care îl credeați despre lilieci ar fi fals? Sunt liliecii cu adevărat orbi sau văd de fapt foarte bine?

Contrar credinței majorității oamenilor, liliecii în general nu sunt deloc orbi și, de fapt, se crede că au o vedere mai ascuțită decât cea a majorității oamenilor.

Nu are nicio legătură cu orbirea

Ideea greșită că liliecii sunt orbi provine din natura lor nocturnă și din abilitățile lor îmbunătățite de auz. Deoarece vânează în mare parte în miezul nopții, atunci când condițiile de iluminare sunt, desigur, foarte slabe, liliecii se bazează pe ecolocație pentru a localiza cu precizie locul prăzii.

Această abilitate nu necesită, însă, și nu are nicio legătură cu orbirea. În schimb, mutațiile genetice care au evoluat puterile ecolocației la lilieci probabil au apărut pe măsură ce i-au ajutat pe aceștia în întuneric. Ochii unui liliac, departe de a fi inutili, sunt adaptați condițiilor de lumină scăzută pentru a ajuta la găsirea prăzii și sunt ajutați de puterea auditivă superioară a acestor mamifere, explică Britannica.

Vă recomandăm să citiți și:

„Floarea Domnului” dispare din cauza schimbărilor climatice

Delfinii sunt acum printre puținele mamifere cunoscute cu „un al șaptelea simț”

Test de cultură generală. Câți ani pot trăi pisicile?

Șocurile țiparilor electrici ar putea transfera ADN la alte animale

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase